• Am încheiat prima parte a pregătirii pentru UEFA Women's Champions League
  • Cassidy Benintente întărește linia defensivă a ”U” Olimpiei Cluj
  • Al treilea transfer pentru Champions League: Selena Babb din Olanda
  • Phoenetia Browne întărește atacul ”U” Olimpiei Cluj

Construim următoarea generație

În această săptămână vom anunța zilnic noutăți legate de lotul ”U” Olimpiei Cluj. Și nu transferăm doar pentru Champions League, ci lucrăm și la construirea următoarei generații de campioane!

În acest sens, astăzi anunțăm legitimarea a două jucătoare de perspectivă: Cristina Daniela Botojel și Andreea Teodora Pînzariu!

cristina-botojel-andreea-panzariu

Cristina este din Timișoara și a jucat până acum la echipa Ripensia Timișoara, anterior denumită FC Auto Timișoara, iar Andreea este din Dărăbani, județul Botoșani, ea făcându-se remarcată la competițiile școlare la care a participat cu Școala Gimnazială „Leon Dănilă”.

Cristina Botojel a fost descoperită de domnul profesor Marius Oprea care, având grupe de copii la FC Auto Timișoara și fiind în același timp profesorul Cristinei la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, a acceptat să o primească alături de băieți.

„Având grupe de copii 2005 și mai mici, am fost rugat de unul dintre băieți să o accept și pe Cristina la antrenamente. Am fost sceptic la început și am acceptat doar pentru ziua respectivă. Însă la sfârșitul antrenamentului i-am spus că, începând de acum, să nu mai lipsească de la antrenamente. Sper ca la Cluj să atingă performanța pe care o dorește” a declarat Marius Oprea.

„Pe Cristina am dorit-o la Olimpia încă de anul trecut și mă bucur că familia, împreună cu ea, au acceptat să facă acest pas. Andreea este la început în acest sport, dar sunt convins că amândouă vor face față cu succes la noi și cred că generația lor va deveni una de elită” a spus președintele Alin Cioban.

„De când am aflat că mă admiră Cristina, păstrăm legătura, o sfătuiesc și încerc să o îndrum atunci când are nevoie de ajutor. Sunt sigură că are un viitor frumos în față, depinde doar de ea cât de lung sau cât de prosper! Îi doresc baftă și o aștept la Cluj!” a spus Ioana Bortan, căpitanul echipei de senioare. 

Data: 08/07/2018

Parteneri