• ”U” Olimpia Cluj a ratat calificarea în fazele eliminatorii ale UWCL
  • Victorie la scor în fața campioanei Maltei în grupele UWCL
  • Start bun în UEFA Women’s Champions League pentru ”U” Olimpia Cluj
  • Prefața grupei preliminare UEFA Women's Champions League

Prefața grupei preliminare UEFA Women’s Champions League

”U” Olimpia Cluj debutează astăzi, de la ora 11:00, în grupele UEFA Women’s Champions League contra Cardiff Met Ladies, campioana Țării Galilor. Înainte de startul noului sezon european, Mirel Albon, antrenorul U Olimpiei Cluj, și Alin Cioban, președintele executiv, au prefațat grupa a șasea preliminară, din care fac parte și WFC Kharkiv -1, campioana Ucrainei și gazda turneului, și FC Birkirkara, campioana Maltei. 

„Cum am spus-o și anterior, eu consider că este o grupă dificilă, însă avem șanse reale de calificare, chiar dacă avem echipă tânără și avem câteva jucătoare care nu au experiența unei astfel de competiții. Experiența mare a celorlalte cred că poate să le ajute să facă pasul mai rapid pentru a juca la un asemenea nivel. Nu avem niciun meci ușor, din păcate banca de rezerve nu se ridică la nivelul titularelor, însă noi vrem să le creștem pe aceste fetițe, iar într-un viitor cât mai apropiat să poată juca oricând în locul celor care sunt acum în primul 11.

Sigur că cel mai greu meci se anunță cel cu campioana Ucrainei, însă noi întotdeauna ne gândim la primul joc, deci acum ne concentrăm atenția și ne mobilizăm energia pe cel cu Cardiff, deoarece va fi un joc dificil, mai ales după drumul lung pe care l-am avut de la Cluj-Napoca la Kharkiv. Sunt optimist și cred că putem trece de această grupă, după care avem în calcul să mai facem încă una-două transferuri pe posturile pe care suntem neacoperiți la nivelul la care ne dorim în acest moment, și atunci, cu o tragere la sorți cu șansă, putem spera să egalăm performanța din 2012 și să ajungem până în optimile de finală ale UEFA Women’s Champions League” a declarat antrenorul Mirel Albon. 

„Grupa este destul de dificilă, cu trei echipe (”U” Olimpia, Cardiff și Kharkiv) care au ca obiectiv calificarea. În ecuație ar putea intra și Birkirkara, campioana Maltei, însă totuși nu cred că are forța de a pune probleme prea mari celor trei menționate anterior.

După atâtea participări în Champions League, și cu diferite generații, pot să spun că avem la ora actuală una dintre cele mai frumoase echipe, un grup compact în care s-au integrat perfect și jucătoarele străine. Cred într-o calificare a ”U” Olimpiei Cluj, însă nu doresc să pun presiune pe fete și, așa cum le-am spus și cu ocazia ședinței de azi, dacă reușim să ne concentrăm și să nu facem greșeli, atunci victoriile vor fi facile. Depinde foarte mult de starea de spirit a jucătoarelor tinere și, când spun acest lucru, nu pot să nu remarc faptul că jucam în Champions League cu un cuplu de fundași centrali de 19 ani. Nu știu câte echipe în faza grupelor ar miza pe tinerețe, însă când văd în lotul de Champions League jucătoare precum Adela Iosif, Flaviana Negrea sau Adelina Rusu, sau faptul că la 19 – 20 de ani Melinda Nagy, Teo Meluță, Raluca Borodi, Oana Negrea sau Mihaela Ciolacu reprezintă certitudini, mă simt optimist și bucuros că toate lucrurile sunt așa cum le-am programat. 

Totuși, cheia în meciul de azi, dar și în cel cu echipa Ucrainei, reprezintă jocul Ioanei Bortan la mijloc, precum și al Cristinei Carp în atac. Dacă și Andreea Voicu face ce trebuie să facă și dă drumul fanteziei, atunci la finele turneului cu toții o să fim fericiți” a spus președintele Alin Cioban. 
 
Programul partidelor:

7 august 2018, ora 11:00

”U” Olimpia Cluj – Cardiff Met Ladies

7 august 2018, ora 17:00

WFC Kharkiv-1 – FC Birkirkara

10 august 2018, ora 11:00

”U” Olimpia Cluj – FC Birkirkara

10 august 2018, ora 17:00

Cardiff Met Ladies – WFC Kharkiv-1

13 august 2018, ora 18:00
WFC Kharkiv-1 – ”U” Olimpia Cluj
FC Birkirkara – Cardiff Met Ladies
Data: 06/08/2018

Parteneri