• Meci dificil la Târgoviște, dar câștigat de Olimpice
  • Olimpia 2 urcă pe podiumul Ligii 2
  • Olimpia Cluj a ratat calificarea în semifinalele Cupei României
  • Victorie la scor în fața lui Vasas Femina

Meci dificil la Târgoviște, dar câștigat de Olimpice

Olimpia Cluj s-a deplasat în acest weekend la Târgoviște pentru a disputa în avans meciul contând pentru etapa 18, și ultima, a Ligii I. 

olimpia_cluj

După o primă repriză fără goluri, imediat după revenirea pe teren olimpicele au deschis scorul prin Priscilla Hagan, mai exact în minutul 47. Andreea Voicu, revenită după o accidentare, a dublat avantajul din penalty în minutul 57, pentru ca după doar două minute tot ea să marcheze și golul care a stabilit rezultatul final, 3-0. 

Echipa trimisă în teren de antrenorul Mirel Albon: Ekaterina Ulasevich (47′ Szidonia Salamon) – Oana Negrea, Melinda Nagy, Adela Iosif, Andreea Voicu – Raluca Borodi (59′ Daniela Mateș), Ioana Bortan, Mihaela Ciolacu – Mara Bâtea, Priscilla Hagan, Cristina Carp (70′ Flaviana Negrea).

Acest meci marchează un nou debut la Olimpia Cluj, Adela Iosif jucând pentru prima oară în Liga 1! 

„A fost un meci de campionat dificil, cu un adversar în creștere considerabilă. Târgoviște este o echipă care în anii trecuți se bătea la retrogradare, iar acum are alte obiective, inclusiv Cupa României. Noi avem foarte multe tinere jucătoare în lot, și astăzi am avut un debut, Adela Iosif care a și jucat tot meciul. La fel Flaviana Negrea, care are mai puține minute, astăzi a jucat mai mult și a avut și oportunități de a înscrie. Mergem pe principiul de a promova la prima echipă jucătoare tinere din pepiniera proprie.

Nu a fost cel mai bun joc al nostru. Având atâtea jucătoare tinere este foarte greu să avem o anumită constanță. După jocul bun din campionat cu Vasas, a urmat un joc slab în Cupa României, astăzi în prima repriză am continuat pe același drum, dar în partea a doua am reușit să ne revenim, să facem un joc bun și cred că diferența este mai mare decât scorul final. Îmbucurător este faptul că, aplicând o nouă tactică, nemaijucând pe contraatac, ci pe posesie și un joc de construcție, fetele încep să învețe acest joc și avem multe ocazii, dar din păcate ratăm foarte mult. Urmează să lucrăm mai mult pentru a îmbunătăți faza de finalizare” a declarat Mirel Albon la finalul partidei.

__

 Foto: Gábor István-Gábor

Data: 13/05/2018

Parteneri